Alice

in WonderNet

Alice

in WonderNet

Alice

in WonderNet

Alice

in WonderNet

Alice

in WonderNet

Jan 24, 2012

Ai purta o pelerină din mătase de păianjen? Cum se realizează un astfel de material (VIDEO)

O pelerină şi un şal din fire de mătase produse de peste un milion de păianjeni sunt expuse la Victoria and Albert Museum din Londra, fiind singurele articole din lume de această mărime care au fost realizate prin activitatea arahnidelor. A fost nevoie de patru ani pentru realizarea acestor obiecte unice, potrivit reprezentanţilor muzeului londonez.

Imagine: Mediafax Foto/AFP

Cele două articole vestimentare sunt opera unui englez, Simon Peers, şi a unui american, Nicholas Godley, stabiliţi de mai mult timp în Madagascar. Cei doi s-au inspirat dintr-o ilustraţie din secolul al 19-lea în care era evocată această artă aproape dispărută.

Ultima creaţie din mătase de păianjen cunoscută este de la sfârşitul secolului al 19-lea şi a fost prezentată la Expoziţia Universală de la Paris, însă aceasta nu mai este de găsit, au mai precizat reprezentanţii muzeului.

Pelerina şi şalul vor fi expuse până pe 5 iunie în celebrul muzeu londonez, fiind însoţite de un film în care este prezentat modul în care au fost realizate.


Sursa: Mediafax

Cronologia unei noi revoluții? Ziua 12

Update6: 22.45 A douăsprezecea zi de proteste s-a încheiat fără violenţe. Protestul de astăzi din București s-a încheiat mai devreme decât în zilele precedente din cauza ninsorii abundente.  



Update5: 22. 20 Circa 2.000 de persoane au fost prezente, marţi seară, la un miting organizat de USL la Piteşti, împotriva actualei Puteri. În timpul protestelor, doi manifestanţi au dat foc la un portret al lui Traian Băsescu. (realitatea.net)


Update4: 21.40 Circa 30 de studenti au blocat trecerea de pietoni din fața Hotelului Intercontinetal pentru câteva minute și afișat un banner, cerând alegeri anticipate. Aceștia oferă flori jandarmilor care au venit să deblocheze strada.

Update3: 21.20 Jandarmii au depus florile primite la troița din Piața Universității.


Update2: 21.05 Suporterii se retrag și oferă în aceste momente flori jandarmilor aflați în Piața Universității. Sute de oameni continuă să scandeze împotriva conducerii țării. Manifestațiile continuă, deși în București a început să plouă torențial.


Update1: 19.45 Suporterii echipelor principale de fotbal au venit din toată țara și au ajuns în Piața Universității. Forțele de ordine supraveghează zona.

Foto: EVZ

Aproximativ 1.500 de oameni protestează, marţi, în Bucureşti şi în alte localităţi din toată, cerând demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu. Câteva zeci de persoane s-au strâns la Piața Universității pentru a 12-a zi de proteste. Lor li s-au alăturat și vreo 50 de militari rezerviști care au manifestat în Piața Victoriei, iar  de la ora 19.00 și-au anunțat venirea 2.000 de suporteri. (EVZ)

Imagine: Marius Coman/Mediafax Foto
 Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea, a declarat că 18 manifestaţii dedicate Unirii Principatelor Române au fost declarate la nivel naţional, însă probabil că vor avea loc şi alte acţiuni publice nedeclarate.


Jandarmii asigură ordinea la aceste manifestaţii, fără a fi luate măsuri speciale, a mai spus Hulea, dând asigurări că acţiunile forţelor de ordine se vor desfăşura în spiritul respectului faţă de cetăţeni. Florin Hulea a mai spus că protestele care au avut loc în ultimele zile în Capitală şi în alte localităţi ale ţării s-au încheiat fără incidente notabile, ceea ce înseamnă că populaţia a înţeles apelul Jandarmeriei la proteste paşnice, fără violenţă.

Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMD), Mircea Dogaru, a spus că a cerut conducerii TVR să redea televiziunea poporului şi să transmită "ceea ce trebuie".

Foto: Mediafax

 Cluj: Cruce de lemn cu mesajul "Fie blestemaţi trădătorii neamului", la protestul din Piaţa Unirii. O cruce din lemn cu mesajul "Fie blestemaţi trădătorii neamului" a fost dusă, marţi, de un protestatar la mitingul din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, participanţii cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului. (Mediafax)


Foto: Mediafax

Peste 100 de membri ai Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere Cluj au pichetat Prefectura în semn de solidaritate cu protestele care se desfășoară la nivel naţional, ei scandând "Jos Băsescu" şi "Jos Guvernul". Aceştia apreciază gestul locotenentului Alexandru Gheorghe de la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii de a protesta în uniforma militară la Bucureşti şi susţin că acesta merită toată admiraţia.

Foto: http://www.napocanews.ro

 Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită la Alba Iulia printr-un program artistic în Sala Unirii, care a cuprins, pe lângă Hora Unirii, şi dansuri de epocă, precum menuet sau vals vienez, ceea ce a stârnit nemulţumirea unora dintre participanţi.

    Slatina: Aproximativ 400 de persoane s-au adunat, marţi, în faţa Prefecturii Olt din municipiul Slatina, oamenii hotărând, ca în semn de respect faţă de Ziua Unirii Principatelor, să nu mai scandeze, ci să danseze şi să cânte alături de Ansamblul "Doina Oltului". Protestatarii au spus că, în semn de respect faţă de Ziua Unirii Principatelor, au hotărât să nu mai scandeze lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale şi să nu mai poarte pancarte cu mesaje împotriva clasei politice.

Şi la Craiova, aproximativ 30 de persoane s-au adunat în Piaţa Prefecturii, începând cu ora 17.00, însă din cauza ploii puternice oamenii au plecat după puţin timp spre case

Aproximativ o mie de persoane protestează, marţi, în centrul municipiului Ploieşti, la miting participând un număr record de demonstranţi în condiţiile în care până acum numărul maxim nu a depăşit 400, la un moment dat cineva din mulţime aruncând cu ouă şi cu bucăţi de pământ înspre jandarmi.  La minting participă membri ai asociaţiilor de revoluţionari, membri şi simpatizanţi ai PSD Prahova, reprezentanţi ai Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere.

Protestatarii cer demisia preşedintelui Traian Băsescu şi au pancarte cu mesaje împotriva şefului statului, premierului Emil Boc şi a deputaţilor de Prahova, Roberta Anastase şi Sever Voinescu.

Peste o sută de persoane s-au prins în Hora Unirii, în ploaie, lângă statuia lui Decebal, din Deva, purtând steaguri şi pancarte inscripţionate cu mesajul "Jos Băsescu", în timp ce la Alba Iulia câteva zeci de protestatari au jucat Hora Unirii în faţa Catedralei Reîntregirii. (Mediafax)

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit public astăzi pentru prima dată de la declanşarea protestelor în stradă, având vocea tremurândă şi spunând că "românii sunt nemulţumiţi pe bună dreptate" şi atacându-i pe Iliescu, Ponta, Antonescu şi televiziunile.  Băsescu a anuțat și faptul că miercuri va avea o "intervenţie cu românii". (ZF)

Foto: ZF

Pentru evenimentele din zilele precedente, accesați:


Cronologia unei noi revoluții? Ziua 11


Cronologia unei noi revoluții? Ziua 10


Cronologia unei noi revoluții? Ziua 9

Cronologia unei noi revoluții? Ziua 8

Cronologia unei noi revoluții? Ziua 7

Cronologia unei noi revoluții? Ziua 6

Cronologia unei noi revoluții? Ziua 5

Cronologia unei noi revoluții? Ziua 4

Cronologia unei noi revoluții? Ziua 3

Cronologia unei noi revoluții? Ziua 1 și Ziua 2 

Record: Cel mai îndelungat experiment din lume

Se spune că pentru a face știință trebuie să ai răbdare și perseverență. Însă, ce zici dacă ai aștepta 80 de ani pentru a demonstra ceva? Totul a început în anul 1927, cand australianul Thomas Parnell a umplut o pâlnie de sticlă cu smoală.


De aici și până la cel mai longeviv experiment știintific din lume a ținut doar de răbdare. Până în prezent au trecut peste 80 de ani și mai sunt necesari încă cel puțin 20 pentru a dovedi ca smoala este de fapt lichidă.


În 1927, un profesor la Universitatea australiană Queensland, Thomas Parnell, și-a propus să le demonstreze studenților că smoala, o substanță care poate fi zdrobită cu ciocanul, este de fapt un lichid extrem de vâscos. Ea curge chiar și la o temperatură de sub 30 de grade, însă foarte încet, scrie livescience.com.

Parnell a topit niște smoală, a turnat-o într-o pâlnie și a lăsat-o să se răcească. A așezat apoi pâlnia deasupra unui pahar de laborator. Prima picătură de smoală a căzut după opt ani. După încă nouă ani, o a doua picătura a ajuns în paharul de laborator. Thomas Parnell n-a mai apucat cea de-a treia picătură (1954), murind în 1948.




Dupa moartea sa, instalația sa experimentală a fost depozitată într-un dulap, fiind redescoperită abia în 1961. Cercetătorii de la Universitatea Queensland se așteaptă ca cea de-a noua picătură de smoală să cadă în 2013. Vor mai dura peste 100 de ani până ce toată smoala din pâlnie se va scurge în paharul de laborator.

Sursa: 9AM

Imnul Dreptății - Bogdan Curta

Un imn pentru poporul român. Un cântec împotriva nedreptății. Un imn pentru zilele în care trăim. O voce inconfundabilă: Bogdan Curta!

Captură foto: YouTube

Terra urmează să fie lovită astăzi de o super-furtună magnetică

Terra va fi lovită astăzi, în cea de-a doua parte a zilei, de cea mai puternică furtună geomagnetică înregistrată în ultimii şase ani. Este cea mai puternică erupţie solară după cea din anul 2005. Potrivit specialiştilor, vor fi afectate comunicaţiile prin satelit, inclusiv sistemele de ghidaj ale avioanelor şi reţelele de electricitate.





Furtuna a fost provocată de o puternică explozie solară, produsă duminică, ale cărei efecte se vor face simţite pe pământ abia azi. Experţii spun că particulele generate de uriaşul flux de masă solară se îndreapă spre Terra cu o viteză de cinci ori mai mare decât în mod normal.

În plus, vor interfera cu undele radio, folosite de companiile aeriene pentru zborurile care trec pe lângă Polul Nord în drum spre America de Nord, Europa şi Asia.

Sursa: realitatea.net