.

.

Pages

FOTOREPORTAJ: Participarea Asociației Redescoperă Istoria la Școala de Vară de la Palatul Suțu (11 iulie 2015)


Asociația Redescoperă Istoria (ARI) a participat sâmbătă, 11 iulie 2015 între orele 12:00 – 13:30, la Școala de Vară de la Palatul Suțu (Muzeul Municipiului București). Programul oferit de către ARI s-a desfășurat sub genericul „Ore de Istorie Vie” în timpul căruia copiii au putut descoperi o altă latură a istoriei.



Asociația Redescoperă Istoria este singura asociație de reconstituire istorico-militară din România care reconstituie structuri militare din trei țări participante la luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial: Armata Română, Armata Germană și Armata Roșie, structuri care au avut un rol deosebit atât în istoria contemporană a României, cât și a Europei.

În cadrul programului „Ore de Istorie Vie” cei 13 copii prezenți au asistat la prezentări – pe înțelesul lor – de uniforme, arme și echipament din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, precum și aspecte legate de viața și activitatea animalelor în timpul conflagrației.
De asemenea, cea de-a doua ediție a „Orelor de Istorie Vie” a inclus și un atelier de desen, unde copiii au colorat desene ale soldaților aflați pe front, iar la final au participat la tragerile de tir (airsoft) cu armamentul din dotarea Asociației în curtea muzeului.
Prin participarea la Școala de Vară organizată de Muzeul Municipiului București, Asociația Redescoperă Istoria își îndeplinești un obiectiv asumat prin Statutul Asociației: „Aprofundarea cunoașterii, respectării și valorificării trecutului istoric și cultural al României, precum și a altor state prin organizarea şi participarea la reconstituiri şi demonstraţii cu caracter istorico-militar, în sensul unor reproduceri cât mai fidele a unor fragmente din viaţa cotidiană, civilă și militară atât a istoriei naţionale, cât și a altor state, având drept scop educarea publicului şi, în special, a tinerei generaţii în spiritul respectului faţă de tradiţiile militare româneşti, de cunoaştere a momentelor importante ale istoriei naţionale şi universale, a aspectelor cotidiene ale vieţii ostăşeşti, omagierii militarilor şi civililor care, în momente dramatice ale istoriei, şi-au făcut datoria faţă de patrie.”


















 
Foto: Mădălina Răvar și Oana Marinache

Mai multe fotografii de la eveniment puteți vedea AICI

No comments:

Post a Comment

 
 
Blogger Templates